poemul ăsta îmi curge prin degete
ridicându-se cu o viteză ameţitoare deasupra oraşului
de-acolo de sus
lui dumnezeu îi poate părea că îmbătrânim mai încet
că nimeni nu suferă
printre munţi de cartoane
şi sticle de plastic uşor reciclabil
nu mi-e frică să devin sentimental
nu mi-e frică să povestesc în poem
până mă podidesc lacrimile
nu mi-e frică să dau cu mine de pământ
dacă voi începe să bat câmpii
[...]
nu-i pot suporta pe revoltaţii care nu vor decât
să se integreze-n sistem
să-şi arunce fesele pe fotolii pluşate
lăsaţi-mă în pace cu lecţiile de istorie
mie îmi plac învinşii
idealiştii
luptătorii nepregătiţi şi stângaci
iubesc proştii din care viaţa muşcă până la os
şi pe mânioşii tocmai bine pârguiţi pentru morgă.
[titlu si text - claudiu komartin
fiindca mi-ar fi placut sa pot crede si eu ce scrie el.]
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire