Este numit „Contemporanul”, dar el nu are nume, nici chip. Mai bine zis, nu are un chip. El este C., omul paradoxal cu o mie de feţe si o mie de iluzii.
Personalitate scindată, fragmentar(t)ă şi rătăcitoare, C. Visează unitatea identitară; în lipsa acesteia, se ascunde în spatele unei măşti ce îi conferă comoditatea unui rol în mecanismul social consumerist şi-l proiectează în centrul unei lumi artificiale, conduse de mirajul lui Acum şi Aici.
Căci pentru C., timpul se confundă cu prezentul imediat, simultan cu momentul dorinţei de absolut. Trecutul este negat şi refuzat violent, viitorul – condensat în clipă. C. este acum ceea ce va fi, fiindcă în lumea lui a dori este echivalent cu a fi şi a avea.
El trăieşte într-un prezent dilatat şi difuz, alimentat de viteza unui click sau a unei apăsări de buton ce sparg limitele spaţiale şi generează un „peste tot” accesibil oricând.
Click – şi ecranul până acum opac şi gol se deschide spre sute de lumi distincte şi simultane, şi înghite un contemporan – spectator pasiv şi indiferent –în sistemul unui spectacol grotesc, construit pe iluzia lui „pot fi tot ce nu sunt şi avea tot ce nu am”. Tot, Aici şi Acum.
În mijlocul deluviului de imagini, C. trăieşte himera omniprezenţei şi a atotputerniciei posesive. A prins gustul puterii şi vrea mai mult, mereu mai mult. Eul a lăsat loc „Super-eului”, acel „altcineva” mai puternic, mai avut, mai iubit, care se face auzit şi ascultat prin declaraţii şi atitudini radicale care anunţă naşterea unei noi ordini universale: contemporaneitatea – despiritualizată, prgamatică si gregară.
Or, de fiecare dată când specatcolul ia sfârşit şi ecranul se stinge, măştile cad, „peste tot” devine „nicăieri” şi prezentul absolut – timp inexistent. Aparenţele se şterg şi rămâne esenţa unui contemporan ce resimte dezrădăcinarea ca pe o criyaa identităţii şi a originilor.
Zi de zi, C., fundamental laş, este forţat să-şi infrunte angoasele şi orgoliile de stăpân al unei lumi false şi să-şi accepte teama de singurătate, de discriminare,nevoia de a fi iubit şi nevoia de Celălalt.
Căci doar prin el poate începe adevărata cunoaştere, lipsită de replici prefabricate şi de şabloane, spiritualizată şi umanizantă.
