[anini nemuritorul]

[work in progress]

later update to my past life -

o stare de bine cum nu am mai pomenit pana acum - mama ei de luna plina gets me moody all the time, moody and cranky.

precum spuneam, o stare din aia'n care stiu ca e bine dar numai bine nu simt - e ciudat dar panica in stil " o sa cada drobul de sare si o sa..si...si apoi..." este nespus de eficienta exact cand nu ai nevoie de ea.

o stare de bine cu multe idei si lipsa de moblizare.

fatalista, nu vad zari ci doar obstacole. si lene. a mea.

multe idei, ziceam, si frica multa si frustrare ca niciodata nu ies lucrurile asa cum vreau eu sa iasa. asa cum le vad eu doua trei secunde inainte sa adorm.

entuziasme de cinci minute, entuziasme active, ca ale unui om care a zacut amortit si acum se trezeste iar - dar care inca nu si-a baut cafeau si prefera sa se imagineza facand si aia, si aia, si aia si poi sa se gandeasca la toate ca si cand le-ar fi facut deja.
imaginile se scurg ca-n vis, ca niste halucinatii atat de palpabile incat mai are putin si le pune un "vazut" in patratelul din dreptul fiecarui "must do" pe ziua si saptamana cu pricina. la fel de ca'n vis isi da seama ca nu a facut nimic, dar e deja prea tarziu, e doishpe noaptea, maine are cursuri la 10 si oricat de lejer ar parea, iar nu o sa auda ceasul ( asta ca sa ilustrez mai bine povestea cu drobul de sare)

da, entuziasme de cafea - o sa citesc, o sa scriu, o sa fac un tricou, o sa desenez un proiect de stencil, o sa inventez tot felul de... o sa ma imbrac frumos, o sa ma machiez si o sa imi fac bijuterii noi. o sa ma plimb pe falezele din marsilia si o sa invat pe plaja.

evident, ma imbrac in blugi. ies pe usa inainte sa ma ispiteasca gandul de a mai sta sa zac si sa urmaresc scurgandu-se fiecare strop de energie din cauza unei oboseli nefondate.
inexistente, imaginate, visate, traite si inexplicabile.

da, entuziasme de "soirée entre filles" care ma fac sa pierd de fiecare data ultimul autobuz din orasul asta linistit pe care nu vreau sa il iubesc . dar care nu reusesc sa-mi acopere spaima de strazi pustii si semi-luminate pana ajung acasa in fuga. si care nu reusesc sa fie transmise si celorlalti cand le povestesc ce am facut eu ieri.

evident, ma blazez. evident, fiecare calatorie aduce o schimbare. sau pur si simplu o face sa para mai evidenta.
ma blazez si ma limitez din confort.
imi raman entuziasmele de cinci minute, dorintele, frustrarile si solutiile frustrarilor.

in viitorul apropiat, vreau sa fac nu este destinat sa devina uite, vino, fac.

dar o sa fie bine. fiindca, la urma urmei, imi e bine si de aici a inceput intotdeauna totul.
totul.